marți, 20 mai 2025

CONTRIBUȚIA ORGANIZATORILOR DE JOCURI DE NOROC  LA FONDUL ÎMPOTRIVA DEPENDENȚEI 1e636w

Teodora Luca 5g52h

de Teodora Luca, avocat definitiv la Cabinet de Avocat ’’Luca Mihai Cătălin’’

Conform art. 10 alin. (4) și art (6) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 77/2009, organizatorii de jocuri de noroc au obligația de a contribui la finanțarea activității Oficiului Național pentru Jocuri de Noroc, în sfera acțiunilor privind prevenirea și combaterea riscului de dependență față de jocurile de noroc și de creștere a gradului de responsabilitate socială în domeniu:

 

(4) Se înfiinţează pe lângă O.N.J.N. o activitate finanţată integral din venituri proprii în conformitate cu prevederile Legii nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare, pentru promovarea respectării principiilor şi măsurilor privind jocurile de noroc responsabile social, astfel cum sunt acestea reglementate de prevederile art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 20/2013 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Oficiului Naţional pentru Jocuri de Noroc şi pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 77/2009 privind organizarea şi exploatarea jocurilor de noroc, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 227/2013, cu modificările şi completările ulterioareVeniturile proprii se constituie din contribuţiile organizatorilor jocurilor de noroc licenţiaţi, cu următoarele contribuţii anuale:

(i) organizatorii de jocuri de noroc la distanţă licenţiaţi din clasa I – 500.000 euro anual;

(ii) persoanele juridice implicate direct în domeniul jocurilor de noroc tradiţionale şi la distanţă licenţiate din clasa II – 15.000 euro anual;

(iii) jocurile la distanţă monopol de stat clasa III – 100.000 euro anual;

(iv) organizatorii de jocuri de noroc tradiţionale licenţiaţi, după cum urmează:

 pentru jocurile loto: 200.000 euro anual;

 pentru jocurile de videoloterie: 100 euro pentru fiecare aparat anual;

 pentru pariurile mutuale: 50.000 euro anual;

 pentru pariurile în cotă fixă: 200.000 euro anual;

 pentru pariurile în contrapartidă: 100.000 euro anual;

 pentru jocurile de noroc caracteristice cazinourilor: 4.000 euro anual pentru fiecare masă de joc;

 pentru jocurile caracteristice clubului de poker: 5.000 euro anual pentru fiecare club;

 pentru jocurile tip slot-machine se va aplica etapizat după cum urmează:

  • 300 euro anual pentru fiecare slot autorizat în cursul anului 2024;
  • 500 euro anual pentru fiecare slot autorizat în cursul anului 2025 şi următorii ani;

 pentru jocurile bingo desfăşurate în săli de joc: 5.000 euro anual;

 pentru jocurile de noroc bingo organizate prin intermediul sistemelor reţelelor de televiziune: 500.000 euro anual.

Caracterul incert al obligației continuă să ridice în practică o serie de probleme cu privire la punerea în executare, modificările succesive ale textului legal contribuind și ele la îngreunarea procesului de colectare a sumelor.

Astfel, termenul de plată al contribuției, corelat inițial cu termenul de plată al taxei aferente licenței a fost modificat, scadența fiind stabilită anual, după prima aniversare a licenței la data de 15 decembrie, ulterior 25 ianuarie a fiecărui an. Au rezultat astfel primele incoerențe în maniera de aplicare a textului legal.

Începând cu octombrie 2023, punerea în executare a obligației a devenit chiar mai dificilă pentru unele categorii de organizatori de jocuri de noroc, odată cu majorarea substanțială (în unele cazuri cu 10.000%, respectiv de la 5000 Euro anual la 500.000 Euro anual, pentru organizatorii de jocuri de noroc online); dificultatea chiar mai mare s-a înregistrat în ceea ce privește modalitatea de calcul și de plată a obligației organizatorilor de jocuri de noroc tip slot-machines, în cazul cărora, contribuția a fost stabilită per mijloc de joc, scadența nefiind modificată.

Conform textului legal, obligația de plată a contribuției este scadentă la data de 25 ianuarie a fiecărui an; deși numărul mijloacelor de joc poate varia în cursul unui an calendaristic, legiuitorul a omis să reglementeze situația particulară, revenind operatorilor și autorității să determine maniera efectivă de punere în aplicare. S-a ajuns astfel la situația în care, pentru unele dintre mijloacele de joc exploatate, organizatorul datorează taxa în avans, iar pentru altele, la interval de câteva luni după începerea exploatării.

O altă contradicție interesantă în ceea ce privește reglementarea obligației este stabilirea prin lege a naturii creanței (care, conform art. 10 alin. 5 este ’’creanță bugetară’’), deși această definiție contravine naturii sale, contribuția nefiind datorată unui buget public, ci constituind sursă de finanțare a bugetului Oficiului Național pentru Jocuri de Noroc, astfel cum se stabilește neechivoc  câteva rânduri mai sus, în cuprinsul aceleiași reglementări (Se înfiinţează pe lângă O.N.J.N. o activitate finanţată integral din venituri proprii (…)Veniturile proprii se constituie din contribuţiile organizatorilor jocurilor de noroc licenţiaţi, cu următoarele contribuţii anuale (…)

Tentativa autorității de a determina caracterul de ’’creanță bugetară’’ raportat la obligația subsecventă a O.N.J.N. de a vira către sumele colectate, în procent de 70% către bugetul de stat (la rândul său, susceptibilă de neconstituționalitate, prin raportare la dispozițiile art. 139 alin. 3 din Constituție) nu are fundament legal, fiind evident că natura obligației principale de plată a organizatorilor de jocuri de noroc, nu este determinată de acțiunile obligatorii stabilite în sarcina Oficiului Național pentru Jocuri de Noroc, scadente după realizarea colectării.

O problemă aparte continuă să o ridice în practică maniera de calcul a obligației pentru primul an de licență, indiferent dacă obligația este stabilită forfetar (per activitate) sau pentru fiecare mijloc de joc.

Conform art. 10 alin. 6 din O.U.G. 77/2009 privind organizarea și exploatarea jocurilor de noroc:

6) Termenul de plată a contribuţiei prevăzute la alin. (4) este după cum urmează: pentru primul an calendaristic de acordare a licenţei, în termen de 10 zile de la data aprobării documentaţiei, iar pentru anii următori, până la data de 25 ianuarie a fiecărui an calendaristic.

Din analiza textelor normative anterior menționate, rezultă că valoarea contribuției a fost stabilită de legiuitor în considerarea unei perioade de referință de 1 an de licență, în ipoteza ideală, aceasta fiind echivalentă anului calendaristic (respectiv perioada cuprinsă între 1 ianuarie și 31 decembrie).

În ipoteza în care, licența devine valabilă ulterior datei de 1 ianuarie a anului, organizatorul de jocuri de noroc datorează taxa proporțional cu perioada din anul calendaristic pentru care deține dreptul de a organiza și de a exploata activitatea.

Având în vedere că obligația de plată este corelativă dreptului societății de organizare și exploatare a activității (contribuția fiind datorată de societățile care dețin licența de organizare a activității), interpretarea dispozițiilor art. 10 alin. 4 din OUG 77/2009 exclusiv din perspectiva literală, respectiv prin raportare exclusivă la sintagma contribuții anuale ar conduce la o interpretare incompatibilă cu principiile constituționale, prelevarea contribuției pentru perioada în care societatea nu deținea licența de organizare a jocurilor de noroc echivalând cu exproprierea nelegală și creând situații discriminatorii între persoane aflate în aceeași situație.

Pentru clarificare, contribuția (în același cuantum) ar fi datorată atât de societățile ale căror licențe devin valabile la data de 1 ianuarie (și care desfășoară activitate întreaga perioadă a anului calendaristic/ 12 luni), cât și de societățile ale căror licențe devin valabile ulterior, în cursul aceluiași an și care, în cursul aceluiași an calendaristic desfășoară activitate pentru perioade mai scurte (11 luni sau chiar 1 lună).

 

Această interpretare nu poate fi acceptată întrucât ar crea situații discriminatorii evidente între operatori. În plus, astfel cum am arătat anterior,  pentru perioada din anul calendaristic în care licența nu a produs efecte, operatorii nu ar putea fi obligați la plata contribuției, aceasta echivalând cu exproprierea nelegală.

Din interpretarea sistematică a normelor juridice, rezultă că obligația de plată a contribuției datorată în avans, după aprobarea cererii de emitere a licenței, se determină proporțional cu perioada din anul calendaristic în care licența urmează a produce efecte.

 

În plus, dispozițiile art. 10 alin. 4 punctul din OUG 77/2009, care stabilesc obligația de plată integrală (anuală) sunt aplicabile organizatorilor de jocuri de noroc licențiați, respectiv sunt aplicabile după intrarea în vigoare a licenței; contribuția datorată sub condiția ca cererea de emitere a licenței să fi fost aprobată de autoritate, dar fără a fi condiționată de intrarea în vigoare a licenței, nu este reglementată în sensul unei plăți anuale, intenția legiuitorului fiind tocmai aceea de a permite plata proporțional cu perioada în care societatea deține dreptul de a desfășura activitatea.

Interpretarea este consolidată de dispozițiile art. 10 alin. 61 din OUG 77/2009, prin intermediul cărora legiuitorul a reglementat cu caracter de excepție singura situație în care contribuția este datorată integral pentru întregul an calendaristic, deși organizatorul de jocuri de noroc nu a desfășurat activitate:

(61) În situaţia încetării valabilităţii licenţei, din orice motive, contribuţia anuală prevăzută la alin. (4) se datorează integral/an calendaristic, indiferent de momentul încetării valabilităţii acesteia.

Cu alte cuvinte, numai în cazul în care, după intrarea în vigoare, licența încetează, indiferent de motivele încetării, organizatorul va datora integral contribuția pentru întreaga perioadă de un an calendaristic.

Deși textul normativ nu face în mod explicit această distincție, motivele care stau la baza încetării licenței implică o acțiune/ inacțiune a organizatorului de jocuri de noroc (inclusiv, sub forma unei cereri de renunțare la licență), care determină încetarea licenței înainte de expirarea termenului de valabilitate, textul stabilind o veritabilă sancțiune (prelevarea contribuției în cuantumul stabilit pentru întreaga perioadă de referință, deși activitatea este încetată) în sarcina organizatorului de jocuri de noroc.

 

În considerarea regulii de interpretare exceptio est strictissimae interpretationis (excepțiile sunt de strictă interpretare, reiterată de dispozițiile art. 10 din Codul civil (Legile care derogă de la o dispoziţie generală, care restrâng exerciţiul unor drepturi civile sau care prevăd sancţiuni civile se aplică numai în cazurile expres şi limitativ prevăzute de lege.), situația reglementată cu caracter de excepție (în acest caz, prelevarea contribuției integral pentru anul calendaristic, deși societatea nu desfășoară activitate pe întreaga perioadă) se poate aplica numai în cazurile expres prescrise de lege (respectiv, numai în cazul încetării efectelor licenței de organizare a jocurilor de noroc în cursul anului calendaristic).

 

Prin urmare, contribuția datorată în termen de 10 zile de la aprobarea cererii de emitere a licenței, respectiv înainte ca licența să intre în vigoare, nu se va putea calcula pentru întregul an calendaristic, ci proporțional pentru perioada din anul calendaristic în care licența intră în vigoare în care licența va produce efecte.

 

Până în prezent, autoritatea a evitat să precizeze în mod clar cum se calculează și se plătește contribuția, în paralel inițiind o serie de acțiuni pentru colectarea acestor sume.

Pentru a asigura punerea în executare a normei în mod unitar și în acord cu litera și spiritul legii și, în consecință, colectarea eficientă a fondurilor destinate acțiunilor de responsabilitate socială, apare ca necesară și urgentă transmiterea instrucțiunilor clare despre maniera de interpretare a legii.



Tags:


Author: Editor

Share This Post On

Submit a Comment Anulează răspunsul 3c36k

Adresa ta de email nu va fi publicată.

slot gacor slot gacor slot gacor Aceh4D slot gacor aceh4d slot gacor slot gacor slot gacor slot gacor slot gacor aceh4d aceh4d aceh4d toto slot toto slot toto slot toto slot toto slot toto slot toto slot toto slot toto slot toto slot Aceh4d acehbola aceh4d aceh4d aceh4d slot online slot toto slot bet 400 Slot Online acehbola acehbola Aceh4d Slot Big Win lapak7d, toto slot scatter hitam Situs Slot, togel online tus4d scatter hitam scatter hitam Situs Bet 100 perak acehbola acehbola, slot online acehbola, Toto Togel aceh4d, slot toto Slot Gacor Slot Gacor Slot Gacor Parlay Bola Acehbola aceh4d aceh4d aceh4d, situs toto 4d aceh4d, situs togel Slot Gacor Toto4d acehbola, toto slot, agen togel Tus4D, Situs Slot Online acehbola aceh4d, slot bet 200 tus4d, slot online, bandar togel aceh4d, slot online, slot bet 100 aceh4d, slot toto acehbola, Link Togel acehbola, slot bet 200 aceh4d acehbola, slot toto aceh4d aceh4d aceh4d scatter hitam tus4d, situs toto & togel 4d aceh4d Toto Togel Agen Slot Toto aceh4d aceh4d acehbola acehbola acehbola, toto togel acehbola aceh4d aceh4d tus4d acehbola Agen Toto 4D slot bet 200 acehbola, slot toto Toto Slot slot dana slot qris dana Slot Online Gacor Slot Online Aceh4D Scatter Hitam slot bet 200 aceh4d aceh4d tus4d Slot gacor Slot gacor Slot gacor Slot gacor Slot gacor Slot gacor Slot gacor Slot gacor Slot gacor Slot gacor Slot gacor slot gacor slot gacor slot gacor slot gacor slot gacor slot gacor slot gacor slot gacor slot gacor slot gacor slot gacor slot gacor slot gacor slot toto togel slot gacor slot gacor slot gacor slot gacor slot gacor slot gacor slot gacor slot gacor slot gacor slot gacor slot gacor slot gacor slot gacor slot gacor slot gacor slot gacor slot gacor slot gacor slot toto slot gacor slot gacor slot gacor slot gacor slot gacor SLOT ONLINE Toto Slot acehbola aceh4d slot toto lapak7d slot gacor slot gacor Acehbola, Agen Togel Agen Slot Gacor Slot Gacor Slot Toto Toto Bet 200 slot gacor Slot Toto slot gacor slot gacor slot gacor situs wd besar ACEH4D slot gacor slot gacor slot gacor slot gacor slot gacor slot gacor slot gacor slot gacor slot gacor slot gacor slot gacor slot gacor Slot Online toto slot Slot bet 200 slot dana Scatter Hitam slot gacor poker online slot gacor toto slot situs togel SLOT GACOR SLOT GACOR aceh4d jmkbet jmkbet SLOT GACOR Bandar Toto Togel Toto Macau 4D Toto Macau Aceh4d Aceh4d Aceh4d Aceh4d Aceh4d Aceh4d Aceh4d Aceh4d gacor Aceh4d Tus4D slot gacor slot toto slot toto slot toto Lapak7d aceh4d aceh4d acehbola Neototo Neototo Neototo Neototo Neototo lapak7d neototo neototo aceh4d jmkbet aceh4d aceh4d aceh4d

ACEH4D

ACEH4D

ACEH4D

ACEH4D

ACEH4D

ACEH4D

aceh4d

ACEH4D

ACEH4D

ACEH4D

ACEH4D

ACEH4D

ACEH4D

re

ACEH4D

ACEH4D

ACEH4D

ACEH4D

ACEH4D

ACEH4D

ACEH4D

ACEH4D

ACEH4D

ACEH4D

ACEH4D

ACEH4D

ACEH4D

ACEH4D

ACEH4D

slot gacor

slot gacor

slot gacor

slot gacor

slot gacor

slot gacor

slot gacor

slot gacor

aceh4d

aceh4d

aceh4d

aceh4d

aceh4d

aceh4d

aceh4d

aceh4d

aceh4d

aceh4d

aceh4d

aceh4d

aceh4d

aceh4d

aceh4d

aceh4d

aceh4d

aceh4d

aceh4d

aceh4d

aceh4d

aceh4d

aceh4d

aceh4d

aceh4d

aceh4d

aceh4d

aceh4d

aceh4d

aceh4d

bobatoto

aceh4d

aceh4d

aceh4d

aceh4d

aceh4d

slot gacor

slot maxwin

slot gacor

aceh4d

toto slot

aceh4d

slot gacor

slot qris

slot qris

toto slot

toto slot

toto slot

toto slot

toto slot

toto slot

toto slot

jpmania

toto slot

toto slot

toto slot

toto slot

toto slot

toto slot

Slot gacor

aceh4d

toto slot

toto slot

Slot gacor

Slot gacor

Slot gacor

Poker Online

slot gacor

Poker Online

Poker Online

slot gacor

slot gacor

slot gacor

slot gacor

slot gacor

slot gacor

slot gacor

slot gacor

slot gacor

slot gacor

slot gacor

slot gacor

slot gacor

slot gacor

Bandar togel toto

Slot dana

Toto slot gacor

Bandar Toto 4D

Agen toto 88

Toto togel 4d

Bandar togel resmi

slot gacor

Scatter hitam

slot toto togel

Slot dana

Bandar togel online

Situs slot

slot toto togel

slot gacor

slot gacor

Bandar togel 4D

aceh4d

toto slot

slot gacor

toto slot

slot gacor

aceh4d

aceh4d

aceh4d

aceh4d

Slot qris

slot qris

Bandar togel online

Togel online

aceh4d

Slot gacor

Aceh4d

Togel Online

toto slot

slot toto

slot gacor

Togel toto macau

ACEH4D

ACEH4D

SLOT GACOR

SLOT GACOR

SLOT GACOR

Slot toto gacor

Togel online

Slot toto

Slot Toto

Slot qris

Slot gacor

aceh4d

Slot gacor

tus4d

Slot gacor

Aceh4d

slot gacor

slot gacor

slot toto

ACEH4D

Slot qris

https://simdabmd.bulungan.go.id/

scatter hitam

slot gacor

slot gacor

slot indonesia

togel online

aceh4d

slot gacor

tus4d

Togel toto online

Slot Gacor

Slot Toto

Bandar togel online

Slot indonesia

toto slot gacor

scatter hitam

slot gacor

slot toto gacor

aceh4d

neototo

slot indonesia

acehbola

situs toto slot

ACEH4D

acehbola

slot toto gacor

slot gacor

toto slot

slot gacor

aceh4d

toto slot

toto slot

Slot online gacor

aceh4d

aceh4d

Slot online

https://stitypilahat.ac.id/

ACEH4D

Slot toto gacor

Bandar togel online

ACEH4D

acehbola

aceh4d

Toto slot

Scatter hitam

jmkbet

aceh4d

ACEH4D

ACEH4D

ACEH4D

ACEH4D

ACEH4D

slot gacor

slot toto gacor

slot gacor

slot toto

togel toto macau

slot resmi gacor

slot gacor

aceh4d

aceh4d

aceh4d

aceh4d

aceh4d

aceh4d

aceh4d

Slot toto

acehbola

slot gacor

ACEH4D

ACEH4D

ACEH4D

tus4d

tus4d

Slot gacor

ACEH4D

ACEH4D

SCATTER HITAM

aceh4d

aceh4d

aceh4d

slot toto

slot toto

slot toto

slot toto

aceh4d

slot toto

slot gacor

slot toto

aceh4d

aceh4d

scatter hitam

scatter hitam

scatter hitam

Toto slot

ACEH4D

scatter hitam

scatter hitam

scatter hitam

scatter hitam

ACEH4D

ACEH4D

slot toto

tus4d

situs toto

slot toto

aceh4d

slot maxwin

aceh4d

slot toto

tus4d

tus4d

acehbola

slot toto gacor

slot online

ACEH4D

slot gacor online

slot toto 4d

toto 4d

aceh4d

aceh4d

aceh4d

aceh4d

aceh4d

aceh4d

aceh4d

aceh4d

aceh4d

aceh4d

aceh4d

aceh4d

aceh4d

aceh4d

aceh4d

aceh4d

scatter hitam

toto slot gacor

slot toto

slot toto

situs togel

situs togel

tus4d

tus4d

aceh4d

toto slot

situs judi online terpercaya

slot online gacor hari ini

togel online terpercaya

bandar togel resmi

link slot gacor terbaru

situs slot dan togel terpercaya

toto slot

slot zeus

slot toto

togel toto 4d

toto slot gacor

toto 4d

slot toto

slot gacor

slot toto

slot dana

depo 5000

situs togel

slot maxwn

toto togel

slot gacor

aceh4d

toto macau

slot gacor

slot toto

situs togel

togel online

togel toto 4d

http://ecours-fsam.uiz.ac.ma/

slot dana

slot gacor

neototo

neototo

toto gacor

neototo

slot gacor

slot gacor

slot gacor

slot toto

slot toto

slot qris

scatter hitam

slot qris

slot dana

aceh4d

aceh4d

aceh4d

aceh4d

aceh4d

aceh4d