miercuri, 18 mai 2022

Practicile comerciale neloiale dintre întreprinderi în cadrul lanțului de aprovizionare agricol și alimentar în România și impactul multi sectorial produs 381914

Încă din anul 2009, subiectul dezechilibrului puterilor de negociere în cadrul lanțului de aprovizionare alimentar a reprezentat o preocupare constantă la nivelul Uniunii Europene, considerându-se că asimetriile existente în acest sens pot conduce la impunerea, de către cumpărători, de practici comerciale neloiale în detrimentul furnizorilor. f6u34

Cu scopul declarat de a configura o soluție la problematica identificată, în data de 17 aprilie 2019, Parlamentul European și Consiliul Uniunii Europene adoptă Directiva (UE) 2019/633 privind practicile comerciale neloiale dintre întreprinderi în cadrul lanțului de aprovizionare agricol și alimentar (Directiva UTP).

Directiva UTP își propune astfel să asigure o armonizare minimă în reglementarea practicilor comerciale neloiale între operatorii economici ce acționează în cadrul lanțului de aprovizionare agricol și alimentar.

Procedura de transpunere a Directivei UTP în legislația națională a încorporat un element surpriză, legiuitorul român optând pentru o reglementare națională mai exigentă și mai strictă, mergând dincolo de standardul minim de armonizare impus prin Directiva UTP și adoptând astfel o listă de practici comerciale neloiale (și deci, interzise în orice situație) semnificativ extinsă față de reglementarea aplicabilă la nivel european.

Pe cale de consecință, Legea nr. 81/2022 privind practicile comerciale neloiale dintre întreprinderi în cadrul lanțului de aprovizionare agricol și alimentar (”Legea UTP) reglementează o listă de practici comerciale neloiale, interzise în orice situație, ce încorporează deopotrivă practici comerciale permise prin Directiva UTP, cu condiția îndeplinirii în mod cumulativ a unor condiții precis determinate, cât și practici comerciale pe care legiuitorul european nu a considerat necesar să le aducă sub incidența unei reglementări cu caracter obligatoriu, considerând oportun să le mențină sub egida libertății de contractare a părților.

Impactul produs de Legea UTP este unul multi sectorial, prevederile Legii UTP urmând a fi avute în vedere de orice operatori economici ce încheie contracte comerciale având ca obiect vânzarea de produse agricole și alimentare, indiferent de obiectul de activitate al acestora sau de valoarea contractelor încheiate, atât timp cât criteriul cifrei de afaceri reglementat de actul normativ este îndeplinit.

Legea UTP se va aplica astfel inclusiv operatorilor economici din sectorul jocurilor de noroc, cu o cifra de afaceri mai mare de 2 milioane euro (care se va calcula in considerarea cifrei de afaceri a grupului de societăți din care fac parte, după caz) prin raportare la orice achiziție de produse agricole și/sau alimentare de la furnizori cu o cifra de afaceri mai mică.

Din punct de vedere teritorial, legea reglementează relațiile comerciale dintre furnizori și cumpărători în cadrul lanțului de aprovizionare, cu privire la practicile comerciale neloiale săvârșite în legătură cu vânzarea de produse agricole și/sau alimentare, atunci când vânzările sunt realizate pe teritoriul României, precum și când vânzările sunt realizate în afara teritoriului țării, dar când produc efecte pe teritoriul României.

Legea UTP a intrat în vigoare și a început să producă efecte începând cu data de 15 aprilie 2022.

Conform prevederilor Legii UTP, dispozițiile actului normativ se aplică contractelor comerciale încheiate după data intrării acesteia în vigoare, iar pentru cele încheiate anterior, părțile au obligația punerii lor în acord cu prevederile noului cadru legal până la data de 31 decembrie 2022. Desigur, norma tranzitorie nu se va aplica în cazul acelor prevederi de aplicare imediată între părți, independent de prevederile agreate ale unui contract în vigoare.

Astfel, pe lângă practicile interzise total de Directiva UTP (respectiv, depășirea termenelor de plată, anularea comenzilor cu un termen scurt de preaviz, modificarea unilaterală de către cumpărător a clauzelor unui acord de furnizare, în anumite condiții; solicitarea de plăți care nu sunt legate de vânzarea produselor agricole și alimentare ale furnizorului sau pentru deteriorarea sau pierderea de produse agricole și alimentare sau pentru ambele, survenite în spațiile cumpărătorului sau după ce proprietatea a fost transferată cumpărătorului, atunci când o astfel de deteriorare sau pierdere nu a avut loc din neglijența sau culpa furnizorului; refuzul cumpărătorului de a confirma în scris clauzele unui acord de furnizare în legătură cu care furnizorul a solicitat o confirmare scrisă; dobândirea, utilizarea sau divulgarea în mod ilegal de către cumpărător a secretelor comerciale ale furnizorului; amenințarea furnizorului de către cumpărător cu efectuarea sau efectuează represalii comerciale în cazul în care furnizorul își exercită drepturile legale sau contractuale; sau solicitarea de către cumpărător furnizorului să compenseze costurile aferente examinării plângerilor clienților referitoare la vânzarea produselor furnizorului, în pofida absenței unei conduite neglijente sau a unei culpe din partea furnizorului), pe care Legea UTP le-a preluat ca practici neloiale, legiuitorul român a ales ca, începând cu data de 15 aprilie 2022, să interzică o serie de alte practici, unele dintre acestea favorabile chiar furnizorului, în anumite circumstanțe, și care fac parte din procesul uzual de contractare în domeniul produselor agricole și alimentare.

Astfel, Legea UTP interzice cumpărătorului și o serie extensivă de alte practici, considerate automat neloiale, independent de o eventuală negociere și acceptare expresă de către părțile acordului de furnizare:

  • să stabilească un termen de preaviz mai mic de 60 de zile pentru delistarea unui produs marcă privată a unui producător pentru categoriile de produse care includ comercializarea unei mărci proprii a magazinului;
  • să încaseze de la furnizor costurile aferente extinderii rețelei de distribuție a cumpărătorului, amenajării spațiilor de vânzare ale comerciantului și evenimentelor de promovare a activității și imaginii cumpărătorului;
  • să utilizeze autofacturarea pentru produsele agricole și/sau alimentare, cu excepția cazurilor prevăzute la art. 320 din Codul Fiscal;
  • să aplice reduceri financiare și comerciale sub formă de rabaturi, cu excepția remizelor și risturnelor, a căror reduceri cumulate să nu fie mai mari de 20%, aplicate în funcție de valoarea facturată între cumpărător și furnizor, pentru produse agricole și/sau alimentare;
  • să returneze furnizorului produsele agricole și/sau alimentare nevândute;
  • să întârzie recepționarea și întocmirea documentelor de recepție a produselor agricole și alimentare;
  • să factureze valoarea serviciilor de publicitate, marketing, plasare secundară sau reduceri pentru produsele vândute de cumpărător cu titlu promoțional, peste cuantumul de maximum 5% din valoarea încasată de furnizor în baza contractului încheiat între părți;
  • să achiziționeze și să comercializeze produse alimentare fără verificarea trasabilității acestora în cazul în care prețul de achiziție este mai mic decât costul de producție mediu practicat pe piața relevantă în perioada achiziției;
  • să impună furnizorului o plată pentru listarea produselor sale agricole și alimentare, precum și pentru expunerea spre vânzare a acestora;
  • să impună produse și servicii furnizorului, direct sau indirect, să cumpere sau să vândă de la un terț;
  • să solicite furnizorului taxe, care îl obligă pe furnizor să mărească artificial prețul de facturare;
  • să delisteze, să amenințe cu delistarea sau să retragă de la expunere unul sau mai multe produse agricole și/sau alimentare, în scopul de a pune presiune sau de a exercita represalii comerciale împotriva furnizorului, pentru acceptarea unor clauze contractuale defavorabile acestuia;
  • să listeze și să afișeze la raft doar marca proprie a cumpărătorului, astfel încât oferta să includă cel puțin o marcă privată a unui producător concurent, pe categoria de produse respectivă;
  • să aplice condiții comerciale diferite pentru produsele marcă privată ale producătorilor față de produsele marcă proprie ale comerciantului, pentru listarea/afișarea la raft;
  • să refuze listarea unui produs agricol și/sau alimentar înregistrat pe scheme de calitate naționale și/sau europene, ofertat de către un furnizor pe motivul lipsei volumelor și a sezonalității acestuia;
  • să ofere sau să vândă produse agricole și/sau alimentare în pierdere, cu excepția cazurilor prevăzute de legislația în vigoare;
  • să preia condițiile comerciale agreate cu furnizorul pentru achiziția de produse aferente canalului de vânzare cu amănuntul și să le aplice cu privire la achizițiile de produse de la furnizor aferente canalului de vânzare en-gros.

În plus, divulgarea termenilor și condițiilor contractului comercial pentru achiziția de produse agricole și/sau alimentare, cu excepția cazului în care aceasta este necesară pentru îndeplinirea obligațiilor asumate față de respectivul furnizor sau respectarea unor prevederi legale, atât de către furnizor cât și de către cumpărător, reprezintă, de asemenea, practică neloială interzisă.

Săvârșirea practicilor comerciale calificate ca neloiale se sancționează cu amenzi cuprinse între 250.000 RON și 600.000 RON.

În plus, săvârșirea în mod repetat a practicilor comerciale neloiale se sancționează cu amendă în sumă de 1% din cifra de afaceri totală realizată în anul financiar anterior de contravenient.

În contextul acestui cadru legal cu caracter de noutate în materia practicilor comerciale în cadrul lanțului de aprovizionare agricol și alimentar, ce stabilește totodată și un regim sancționator sever, inclusiv prin instituirea unor mecanisme de aplicare de amenzi prin raportare la cifra de afaceri a operatorilor economici supuși unor eventuale acțiuni de supraveghere și control, modul în care autoritățile competente cu implementarea și aplicarea legii, respectiv Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale și Consiliul Concurenței, vor alege să își exercite atribuțiile va fi esențial pentru realitățile economice ale României după intrarea în vigoare a legii.

Deși domeniul jocurilor de noroc este astăzi subiect al unui cadru de reglementare foarte strict in domeniul principal de activitate cât și din punct de vedere fiscal și al cerințelor de prevenire și combatere a spălării banilor, sarcina de asigurare a unei conformări depline cu legislația aplicabilă devine din ce în cea mai dificilă în condițiile unui cadru legal adiacent ce produce impact semnificativ asupra sectorului, inclusiv în ce privește achizițiile de produse agricole și/sau alimentare, protecția datelor cu caracter personal si mult-așteptatul cadru legal național de transpunere a Directivei Omnibus.



Tags:


Author: Editor

Share This Post On

Submit a Comment Anulează răspunsul 3c36k

Adresa ta de email nu va fi publicată.

slot gacor slot gacor slot gacor Aceh4D slot gacor aceh4d slot gacor slot gacor slot gacor slot gacor slot gacor aceh4d aceh4d aceh4d toto slot toto slot toto slot toto slot toto slot toto slot toto slot toto slot toto slot toto slot Aceh4d acehbola aceh4d aceh4d aceh4d slot online slot toto slot bet 400 Slot Online acehbola acehbola Aceh4d Slot Big Win lapak7d, toto slot scatter hitam Situs Slot, togel online tus4d scatter hitam scatter hitam Situs Bet 100 perak acehbola acehbola, slot online acehbola, Toto Togel aceh4d, slot toto Slot Gacor Slot Gacor Slot Gacor Parlay Bola Acehbola aceh4d aceh4d aceh4d, situs toto 4d aceh4d, situs togel Slot Gacor Toto4d acehbola, toto slot, agen togel Tus4D, Situs Slot Online acehbola aceh4d, slot bet 200 tus4d, slot online, bandar togel aceh4d, slot online, slot bet 100 aceh4d, slot toto acehbola, Link Togel acehbola, slot bet 200 aceh4d acehbola, slot toto aceh4d aceh4d aceh4d scatter hitam tus4d, situs toto & togel 4d aceh4d Toto Togel Agen Slot Toto aceh4d aceh4d acehbola acehbola acehbola, toto togel acehbola aceh4d aceh4d tus4d acehbola Agen Toto 4D slot bet 200 acehbola, slot toto Toto Slot slot dana slot qris dana Slot Online Gacor Slot Online Aceh4D Scatter Hitam slot bet 200 aceh4d aceh4d tus4d Slot gacor Slot gacor Slot gacor Slot gacor Slot gacor Slot gacor Slot gacor Slot gacor Slot gacor Slot gacor Slot gacor slot gacor slot gacor slot gacor slot gacor slot gacor slot gacor slot gacor slot gacor slot gacor slot gacor slot gacor slot gacor slot gacor slot toto togel slot gacor slot gacor slot gacor slot gacor slot gacor slot gacor slot gacor slot gacor slot gacor slot gacor slot gacor slot gacor slot gacor slot gacor slot gacor slot gacor slot gacor slot gacor slot toto slot gacor slot gacor slot gacor slot gacor slot gacor SLOT ONLINE Toto Slot acehbola aceh4d slot toto lapak7d slot gacor slot gacor Acehbola, Agen Togel Agen Slot Gacor Slot Gacor Slot Toto Toto Bet 200 slot gacor Slot Toto slot gacor slot gacor slot gacor situs wd besar ACEH4D slot gacor slot gacor slot gacor slot gacor slot gacor slot gacor slot gacor slot gacor slot gacor slot gacor slot gacor slot gacor Slot Online toto slot Slot bet 200 slot dana Scatter Hitam slot gacor poker online slot gacor toto slot situs togel SLOT GACOR SLOT GACOR aceh4d jmkbet jmkbet SLOT GACOR Bandar Toto Togel Toto Macau 4D Toto Macau Aceh4d Aceh4d Aceh4d Aceh4d Aceh4d Aceh4d Aceh4d Aceh4d gacor Aceh4d Tus4D slot gacor slot toto slot toto slot toto Lapak7d aceh4d aceh4d acehbola Neototo Neototo Neototo Neototo Neototo lapak7d neototo neototo aceh4d jmkbet aceh4d aceh4d aceh4d

ACEH4D

ACEH4D

ACEH4D

ACEH4D

ACEH4D

ACEH4D

aceh4d

ACEH4D

ACEH4D

ACEH4D

ACEH4D

ACEH4D

ACEH4D

re

ACEH4D

ACEH4D

ACEH4D

ACEH4D

ACEH4D

ACEH4D

ACEH4D

ACEH4D

ACEH4D

ACEH4D

ACEH4D

ACEH4D

ACEH4D

ACEH4D

ACEH4D

slot gacor

slot gacor

slot gacor

slot gacor

slot gacor

slot gacor

slot gacor

slot gacor

aceh4d

aceh4d

aceh4d

aceh4d

aceh4d

aceh4d

aceh4d

aceh4d

aceh4d

aceh4d

aceh4d

aceh4d

aceh4d

aceh4d

aceh4d

aceh4d

aceh4d

aceh4d

aceh4d

aceh4d

aceh4d

aceh4d

aceh4d

aceh4d

aceh4d

aceh4d

aceh4d

aceh4d

aceh4d

aceh4d

bobatoto

aceh4d

aceh4d

aceh4d

aceh4d

aceh4d

slot gacor

slot maxwin

slot gacor

aceh4d

toto slot

aceh4d

slot gacor

slot qris

slot qris

toto slot

toto slot

toto slot

toto slot

toto slot

toto slot

toto slot

jpmania

toto slot

toto slot

toto slot

toto slot

toto slot

toto slot

Slot gacor

aceh4d

toto slot

toto slot

Slot gacor

Slot gacor

Slot gacor

Poker Online

slot gacor

Poker Online

Poker Online

slot gacor

slot gacor

slot gacor

slot gacor

slot gacor

slot gacor

slot gacor

slot gacor

slot gacor

slot gacor

slot gacor

slot gacor

slot gacor

slot gacor

Bandar togel toto

Slot dana

Toto slot gacor

Bandar Toto 4D

Agen toto 88

Toto togel 4d

Bandar togel resmi

slot gacor

Scatter hitam

slot toto togel

Slot dana

Bandar togel online

Situs slot

slot toto togel

slot gacor

slot gacor

Bandar togel 4D

aceh4d

toto slot

slot gacor

toto slot

slot gacor

aceh4d

aceh4d

aceh4d

aceh4d

Slot qris

slot qris

Bandar togel online

Togel online

aceh4d

Slot gacor

Aceh4d

Togel Online

toto slot

slot toto

slot gacor

Togel toto macau

ACEH4D

ACEH4D

SLOT GACOR

SLOT GACOR

SLOT GACOR

Slot toto gacor

Togel online

Slot toto

Slot Toto

Slot qris

Slot gacor

aceh4d

Slot gacor

tus4d

Slot gacor

Aceh4d

slot gacor

slot gacor

slot toto

ACEH4D

Slot qris

https://simdabmd.bulungan.go.id/

scatter hitam

slot gacor

slot gacor

slot indonesia

togel online

aceh4d

slot gacor

tus4d

Togel toto online

Slot Gacor

Slot Toto

Bandar togel online

Slot indonesia

toto slot gacor

scatter hitam

slot gacor

slot toto gacor

aceh4d

neototo

slot indonesia

acehbola

situs toto slot

ACEH4D

acehbola

slot toto gacor

slot gacor

toto slot

slot gacor

aceh4d

toto slot

toto slot

Slot online gacor

aceh4d

aceh4d

Slot online

https://stitypilahat.ac.id/

ACEH4D

Slot toto gacor

Bandar togel online

ACEH4D

acehbola

aceh4d

Toto slot

Scatter hitam

jmkbet

aceh4d

ACEH4D

ACEH4D

ACEH4D

ACEH4D

ACEH4D

slot gacor

slot toto gacor

slot gacor

slot toto

togel toto macau

slot resmi gacor

slot gacor

aceh4d

aceh4d

aceh4d

aceh4d

aceh4d

aceh4d

aceh4d

Slot toto

acehbola

slot gacor

ACEH4D

ACEH4D

ACEH4D

tus4d

tus4d

Slot gacor

ACEH4D

ACEH4D

SCATTER HITAM

aceh4d

aceh4d

aceh4d

slot toto

slot toto

slot toto

slot toto

aceh4d

slot toto

slot gacor

slot toto

aceh4d

aceh4d

scatter hitam

scatter hitam

scatter hitam

Toto slot

ACEH4D

scatter hitam

scatter hitam

scatter hitam

scatter hitam

ACEH4D

ACEH4D

slot toto

tus4d

situs toto

slot toto

aceh4d

slot maxwin

aceh4d

slot toto

tus4d

tus4d

acehbola

slot toto gacor

slot online

ACEH4D

slot gacor online

slot toto 4d

toto 4d

aceh4d

aceh4d

aceh4d

aceh4d

aceh4d

aceh4d

aceh4d

aceh4d

aceh4d

aceh4d

aceh4d

aceh4d

aceh4d

aceh4d

aceh4d

aceh4d

scatter hitam

toto slot gacor

slot toto

slot toto

situs togel

situs togel

tus4d

tus4d

aceh4d

toto slot

situs judi online terpercaya

slot online gacor hari ini

togel online terpercaya

bandar togel resmi

link slot gacor terbaru

situs slot dan togel terpercaya

toto slot

slot zeus

slot toto

togel toto 4d

toto slot gacor

toto 4d

slot toto

slot gacor

slot toto

slot dana

depo 5000

situs togel

slot maxwn

toto togel

slot gacor

aceh4d

toto macau

slot gacor

slot toto

situs togel

togel online

togel toto 4d

http://ecours-fsam.uiz.ac.ma/

slot dana

slot gacor

neototo

neototo

toto gacor

neototo

slot gacor

slot gacor

slot gacor

slot toto

slot toto

slot qris

scatter hitam

slot qris

slot dana