EDITORIAL – Aveți cu ce vă lăuda! Fiți mândri cu Casino Inside! 3u5r51
Casino Inside 132 vă oferă un superconținut, original, lucrat meticulos, cu grijă pentru informația pe care o poartă către cititor. Am încercat să vă oferim un periplu care să conțină informațiile specifice domeniului nostru, lucruri noi și importante pe care trebuie să le știm despre economie analizate de o somitate în materie, o analiză a unei importante structuri ale statului – Direcția de Investigare a Criminalității Economice (DICE) în cadrul Poliției Române, o foartă interesantă disecție a triunghiului infracțional cauzat de frauda în segmentul jocurilor de noroc online, cât și o recomandare culinară de top dacă vreți să vă impresionați partenerii de afaceri externi, și nu numai. Plus o sumedenie de alte subiecte foarte tari pe care vă invităm să le descoperiți în ediția noastră de martie. x151o
De peste 11 ani la conducerea filialei Gauselmann în România, Hannelore Valkanov a sfidat șansele și nu a renunțat în demersul ei de a aduce jocurile producătorului german, Merkur Gaming, în top 3 cele mai jucate în rândul operatorilor ce au ales brandul mai sus menționat. Vă invităm să aflați mai multe lucruri despre cum a fost ultima ediție de ICE pentru ei și care sunt planurile pentru România pentru acest an daca citiți acest interviu.
Domnul Aurel Dobre, chestor în Poliția Română, Director al Direcției de Investigare a Criminalității Economice (DICE) a avut plăcerea de a ne răspunde la câteva întrebări legate de activitatea instituției pe care o conduce. Vă invităm să aflați informații importante despre principalele reușite ale activității acestei direcții din Poliția Română în protecția eficientă a proprietății intelectuale, în combaterea contrabandei cu țigarete, în dezvoltarea capacității de efectuare a investigațiilor financiare, precum și progresele în în continuarea demersurilor pentru digitalizarea fluxurilor informaționale din cadrul instituției, dar și o analiză a aspectelor infracționale ce țin de domeniul jocurilor de noroc de la noi din țară.
Operatorul de săli de joc, M Planet, revine în paginile revistei noastre și ne împărtășește greutățile prin care a trecut în timpul pandemiei, perioada de redresare prin care trece în prezent și lansarea cu entuziasm a noii sale locații din București situate pe Calea 13 Septembrie.
Frauda este în creștere în industria jocurilor de noroc și în zona de gambling online. În trimestrul II din anul 2021, rata de tentative de fraudă digitală a crescut cu 393% față de anul anterior. Mai mult, în trimestrul I al anului 2022, a existat o creștere cu 85% a înregistrărilor de conturi false comparativ cu ultimul trimestru al anului 2021. Vă invităm să citiți articolul lui Adrian Șandru, avocat experimentat, specializat în drept penal, pentru a afla cât mai multe despre acest subiect actual.
Gabriel Biriș, unul dintre cei mai mari experți în fiscalitate pe care îi are țara noastră, vă oferă o examinare a situației economice a României, printr-o cheie fiscală, dar ținând cont de 6 direcții de discuție: Inflația, TVA-ul, Supraimpozitarea, Impozit pe venit vs. Impozit pe profit, Deficite și Împrumuturi. Neapărat de citit!
Nu-mi ajunge spațiul să vă spun câte surprize v-am pregătit în această ediție. Fiți mândri că domeniul în care activați are o așa revistă.
Lectură plăcută.
By Insider